Cluj
Anchetă disciplinară la Serviciul de Ambulanță Cluj, în urma incidentului din noiembrie
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat declanșarea unei anchete în cazul operatorului Serviciului de Ambulanță Cluj care a certat doi părinți care au cerut ajutor la 112 pentru copilul lor. Incidentul a avut loc în urmă cu trei luni.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare dintre aparținătorul unei fetițe și un operator al Serviciului de Ambulanță Cluj, prin apel la numărul unic de urgență 112, pentru corecta informare a opiniei publice precizăm că Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță și a solicitat declanșarea unei anchete disciplinare împotriva operatorului SAJ Cluj”, au transmis, marți, reprezentanții DSU.
Conducerea DSU a stabilit că operatorul Serviciului de Ambulanță a avut un comportament total neprofesionist.
„Totodată, conform celor sesizate, precizăm că ne delimităm categoric de un astfel de comportament total neprofesionist și nu vom admite ca astfel de situații să fie tolerate, acestea îngreunând scopul comun al tuturor serviciilor de urgență de a răspunde prompt și eficient cetățenilor care solicită ajutorul prin apel la numărul unic de urgență 112”, au precizat cei de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
VIDEO. Bărbat de 72 de ani care își atingea organul genital într-un troleibuz, reținut de polițiștii clujeni
Un bărbat în vârstă de 72 de ani din municipiul Cluj-Napoca a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Explicațiile Primăriei Cluj-Napoca după ce bosniacii de la Integral au ridicat suspiciuni de fraudă la centura metropolitană
Primăria Municipiului Cluj-Napoca a prezentat o serie de clarificări oficiale după ce compania bosniacă Integral Inženjering AD Laktaši, membră a asocierii…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO. Dan Tarcea: Contractul centurii este suspendat. Așteptăm clarificări de la justiție să decidem dacă merge mai departe
Dialogul de astăzi din cadrul podcastului ”Contraste” de pe Cluj24 cu viceprimarul orașului, Dan Tarcea, survine în plin scandal al situației oarecum suprarealiste…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Oleksandra Oliynykova, prima semifinalistă de la Transylvania Open. Ucraineanca a produs surpriza în fața favoritei Xinyu Wang
Cluj-Napoca găzduiește în aceste zile una dintre cele mai spectaculoase ediții ale Transylvania Open, iar prima jucătoare calificată în penultimul act este Oleksandra…
Citește mai mult pe Cluj24
