Alba
Aplicație în teste la Poliția Română pentru verificarea mașinilor în trafic. Cum funcționează și ce monitorizează
O aplicație prin care pot fi verificate în trafic mașinile este în teste la Poliția Română. Prin intermediul acesteia, polițiștii pot afla dacă autovehiculele sunt asigurate RCA.
Aplicația a fost dezvoltată de către Biroul Asigurătorilor Auto (BAAR).
„Aplicația a fost deja testată din perspectiva fotografierii numărului de înmatriculare. În câteva fracțiuni de secundă aplicația interoghează baza de date AIDA și întoarce răspunsul dacă mașina este e asigurată sau nu.
Apoi polițistul poate lua decizia să oprească mașina și să verifice dacă într-adevăr are sau nu asigurare, pentru că se pot întâmpla cazuri în care mașina are asigurare, dar e făcută pe seria de șasiu – e în vederea înmatriculării – și atunci numnărul de înamtriculare nu figurează, ci figurează șasiul. Se va rezolva în timp și acest aspect”, a spus președintele Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR), Mădălin Roșu, pentru hotnews.ro.
Potrivit sursei citate, se lucrează și la capacitatea de a filma a aplicației.
”Adică în timp ce polițistul circulă cu mașina și filmează, aplicația vede numărul și semnalează dacă e asigurată sau nu.”, a mai spus Roșu.
Aplicația este interconectată cu baza…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Alba Iulia găzduiește ediția a IV-a a evenimentului caritabil „Fă RAI din ce ai”, dedicat sprijinirii lui Sebastian Coman
În apropierea sărbătorilor de iarnă, Alba Iulia devine, din nou, un loc al solidarității și al speranței. Vineri, 19 decembrie 2025, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților, va avea loc ediția a IV-a a evenimentului caritabil „Fă RAI din ce ai”, un eveniment organizat pentru a sprijini lupta lui Sebastian Coman, un copil din comunitatea noastră care are nevoie de ajutorul tuturor.
Sebastian se confruntă cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Dansatorii de la „Life is Dace” din Alba Iulia, rezultate remarcabile la Campionatul Național de Clase de la Reșița
Dansatorii clubului „Life is Dance” din Alba Iulia au obținut rezultate remarcabile la Campionatul Național de Clase, desfășurat la Reșița, în perioada 13-14 decembrie.
„Am fost prezenți și în acest an la Campionatul de Clase, unde atât Life is Dance, cât și CSM Unirea au avut rezultate extraordinare!
Campionatul Național de Clase este competiția unde, în fiecare an, se stabilește ierarhia celor mai bune…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Mega înșelăciunea ”Contesa”, la Alba Iulia. Broker imobiliar, păcălit de o ”descendentă a unei familii nobiliare din Ungaria”
Mega înșelăciunea ”Contesa”, la Alba Iulia: Un broker imobiliar a fost păcălit cu o sumă uriașă de bani și cu o casă, de o femeie care a pretins că este ”descendentă a unei familii nobiliare din Ungaria, cu o avere considerabilă ce ar include castele, afaceri în domeniul petrolier și comerț cu cereale”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a anunțat miercuri că procurorul de caz a dispus punerea în mișcare…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Proiectul Legii privind plata pensiilor private a fost votat, miercuri, cu majoritate de voturi, de plenul Senatului, prima cameră sesizată, pentru a-l armoniza conform deciziei obligatorii a Curții Constituționale a României.
Proiectul a fost adoptat fără prevederile atacate de AUR la Curtea Constituțională. Inițial, legea prevedea că bolnavii de cancer își pot retrage toți banii deodată de la Pilonul 2, dar AUR a atacat…
Citește mai mult pe Alba24.ro

