Cluj
Azi e Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului. Asociația Magic ne prezintă cazul unei învingătoare a bolii
Ziua de joi, 4 februarie, este dedicată luptei împotriva celei mai necruțătoare boli, fiind declarată Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului. Asociația Magic prezintă zilnic câte un caz al unei persoane care a reușit să învingă boala.
„În întreaga lume, se înregistrează anual aproximativ 300.000 de cazuri noi de cancer în rândul copiilor cu vârsta între 0 şi 19 ani. În Uniunea Europeană, la fiecare 9 secunde un om este diagnosticat cu cancer.
Valeria, învingătoare a cancerului
Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în 2035, numărul mondial de cazuri de cancer s-ar putea dubla și aproximativ 40% din populația globului se va confrunta cu această boală, la un moment dat în viață”, transmite asociația.
Primul caz prezentat de către Magic este cel al Valeriei, care a reușit să învingă cancerul, ducând astăzi o viața normală.

Cei din cadrul asociației Magic atrag atenția asupra faptului că prin detectarea cancerului în fază incipientă şi tratament, ar putea fi salvate în fiecare an 3,7 milioane de vieţi, atât adulți, cât și copii, ziua de 15 februarie fiind dedicată copiilor bolnavi de cancer.
Copiii bolnavi, o lecție pentru noi
„În…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Minor de 14 ani reținut la Cluj-Napoca pentru furt calificat după ce ar fi sustras o trotinetă electrică. A fost ajutat de frate
Un minor în vârstă de 14 ani din municipiul Cluj-Napoca a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Derby-ul Clujului se apropie. Daniel Pancu vede egalul drept un rezultat acceptabil pentru CFR și „U” Cluj
Cluj
VIDEO. Sorana Cîrstea câștigă finala turneului Transylvania Open contra Emmei Răducanu. A obținut titlul la simplu
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a reușit să o învingă, sâmbătă, pe Emma Răducanu, principala favorită de la Transylvania Open Cluj-Napoca, într-o finală la…
Citește mai mult pe Cluj24
Un bărbat de 34 de ani a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier pe DN1E60, în localitatea Florești, în noaptea de 7 februarie, în jurul orei…
Citește mai mult pe Cluj24
