Chiar dacă mai este un pic de zăpadă, o acțiune de împădurire a avut loc joi în comuna Petreștii de Jos, în zona Cheilor Turzii. La...
Tujamo, unul dintre cei mai iubiți DJ de pe mapamond, se întoarce la Cluj. Artistul va mixa în data de 8 aprilie la un party organizat...
Începând din 3 aprilie, stația Dorobanților, de pe strada Teodor Mihali, va fi relocată, anunță reprezentanții Companiei de Transport Public Cluj-Napoca. Stația Dorobanților, de pe strada...
Peste 1,3 milioane de lei au fost furaţi de doi bărbaţi din contul unui decedat, cu ajutorul unei funcţionare bancare, unul dintre suspecţi recunoscând faptele printr-un...
La „Casa Tradiţiilor” din Budapesta a fost deschisă o expoziţie intitulată „Sisi şi arta populară – Atracţia dantelei”, care poate fi vizitată începând de joi și...
Tichetele de creșă vor fi majorate începând cu luna aprilie. Acestea vor fi de 600 de lei, creșterea fiind de 30 de lei, scrie Alba24.ro. Ele...
Lucrările de reamenajare a Centrului Vechi al Hunedoara avansează pe zi ce trece, a precizat joi, Primăria. Potrivit Primăriei Hunedoara, lucrările la reamenajarea Centrului Vechi al...
Antrenorul echipei de fotbal „U” Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, este de părere că jucătorii săi sunt pregătiți de această partidă și speră că aceștia vor reveni...
Potrivit proiectului de hotărâre adoptat joi în şedinţa ordinară de Consiliul Local, cele mai mari finanţări nerambursabile de la bugetul local al municipiului Bistriţa, în valoare...
Lumea Oceanelor „se deschide” pentru cei mici la Iulius Mall Cluj. Acești vor putea admira animale subacvatice și imagini din adâncul mărilor, dar și participa la...
Faimosul interpret de muzică populară banaţeană Tiberiu Ceia a murit. Avea 82 de ani. El a fost realizator al emisiunii de muzica populară de pe TVR...
Baia este unul dintre locurile din casă preferate de români pentru amplasarea maşinilor de spălat, dar şi pentru relaxare, dacă ne gândim la o baie fierbinte...
Șeful Cancelariei premierului, clujeanul Mircea Abrudean, a anunțat că județul Cluj a atras, de la sfârșitul anului 2022 până în prezent, 1,1 miliarde de euro investiții...
Coborârea Junilor în cetate, cunoscută și sub numele de „Ziua de călari”, este unul dintre cele mai semnificative evenimente ale orașului Brașov, care definește istoria și...
Trupa Hara și-a lansat cea mai nouă piesă, Noapte Albă. Piesa a fost înregistrată la Cluj-Napoca, iar videoclipul s-a filmat tot aici, ca o surpriză în...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov marchează pe data de 1 aprilie, împlinirea a cinci ani de la operaţionalizarea Poligonului de antrenament şi pregătire Făgăraș. Aici...
Petreceri exclusiviste, dansatori, acrobați și activități din universul magic UNTOLD vor putea fi experimentate și în acest an chiar în inima festivalului, în hotelul tematic Radisson...
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță necesitatea impunerii unor restricții de circulație ca urmare a avansării execuției lucrărilor care fac obiectul proiectului european ”Revitalizarea culoarului de mobilitate nemotorizată aferent Someșului. Modernizarea...
Dosarele depuse la Primăria Sibiu pentru obținerea unei locuințe ANL pentru tineri vor trebui actualizate, potrivit unui anunț făcut joi, 30 martie 2023, de Primărie. Potrivit...
Un accident de circulație, soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, a avut loc joi în Turda. Accidentul s-a produs pe strada 22 Decembrie 1989, din...