Eveniment
Ciucă: Aş recomanda să limităm deplasările în perioada sărbătorilor de iarnă, să limităm expunerea la riscul răspândirii virusului
Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat că, ţinând cont de situaţia pandemiei de COVID-19, recomandă cetăţenilor reducerea deplasărilor în perioada sărbătorilor de iarnă pentru a limita răspândirea noului coronavirus şi a adăugat că autorităţile nu au în vedere adoptarea de noi restricţii.
„Aş face o recomandare în calitate de cetăţean. La rândul meu, sunt şi fiu şi părinte şi bunic şi fiecare dintre noi trăim emoţia aceasta, a sărbătorilor de iarnă, poate este perioada cea mai încărcată emoţional, când ne dorim să călătorim, să ne vedem părinţii, să ne vedem copiii, să ne vedem nepoţii, să ne vedem rudele, în general; ţinând cont de situaţia în care ne găsim, aş recomanda să facem în aşa fel încât să limităm deplasările, să limităm expunerea la riscul răspândirii acestui virus şi, cu certitudine, vor fi zile şi ani de aici înainte în care să putem să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă spiritul acestor sărbători. Asta este modul în care eu, ca cetăţean, voi proceda în această perioadă”, a declarat Nicolae Ciucă, luni, la sediul PNL, întrebat cum ar trebui să petreacă românii Crăciunul şi Revelionul.
Întrebat dacă autorităţile sunt pregătite şi pentru creşterea numărului de cazuri de COVID-19 de sărbători, el a spus: „Suntem pregătiţi şi pentru această ipoteză, pentru acest scenariu”.
„Am discutat şi în şedinţa de guvern de vineri. În momentul acesta, la sediul Ministerului Afacerilor Interne se discută ca managerii de spital din municipiul Bucureşti, şefii unităţilor de primiri urgenţe şi ATI, astfel încât să identificăm toate posibilităţile, toate măsurile pe care noi le putem lua astfel încât să nu avem surprize de acest gen”, a completat Ciucă.
Premierul interimar a precizat că autorităţile nu au în vedere impunerea unor noi măsuri de protecţie sanitară în această perioadă.
„Nu în această lună, nu în această perioadă, nu în perioada sărbătorilor de iarnă. Acum, din datele pe care le avem, nu vedem o creştere spectaculoasă, ca să impunem aceste… ca să impună o astfel de decizie. (…) Putem să constatăm o scădere în fiecare zi a numărului de persoane pozitive, ceea ce ne determină ca în perioada imediat următoare să nu luăm măsuri, ceea ce s-a şi concretizat în Hotărârea de guvern adoptată vineri, astfel încât să rămânem în paleta de măsuri stabilită prin hotărârea anterioară”, a spus Ciucă. AGERPRES/ (A,AS – autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
La Căminul pentru Vârstnici Sf. Martin din Sântimbru va avea loc pe 6 decembrie, în intervalul 10:00 – 15:00, un târg caritabil. În cadrul evenimentului vor putea fi achiziționate diverse produse realizate de către vârstnici.
„Vă așteptăm cu drag pe 6 decembrie, la Căminul pentru Vârstnici Sf. Martin din Sântimbru, să fim împreună parte dintr-o faptă bună.
În fiecare aranjament, în fiecare icoană și în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pentru mulți utilizatori Apple, AirDrop a fost mult timp un avantaj exclusiv, un instrument care simplifică transferul de fișiere între iPhone, iPad și Mac. Această funcție, introdusă în 2011, a devenit rapid un pilon al ecosistemului Apple, oferind o metodă rapidă și sigură de partajare a fotografiilor, documentelor și clipurilor video. Până de curând, utilizatorii Android nu aveau o alternativă comparabilă, ceea ce…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
UPDATE FOTO: INCENDIU la Petrești. Focul a cuprins o anexă gospodărească. Pompierii din Sebeș intervin cu două autospeciale
Un incendiu a izbucnit marți după-amiaza în localitatea Petrești. O anexă gospodărească a luat foc. Pompierii din Sebeș intervin cu două autospeciale.
Potrivit ISU Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în localitatea Petrești, pe strada Energiei, la nr. 77.
Este vorba despre un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (grajd).

Pompierii intervin cu două autospeciale de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Google Maps introduce recenziile anonime: poți lăsa un feedback sub un pseudonim și o fotografie diferită
Google Maps introduce posibilitatea de a publica recenzii sub anonimat, cu ajutorului unui pseudonim și cu o imagine de profil alternativă, astfel încât să poți evalua o afacere fără ca recenzia să fie legată de numele tău complet și fotografia reală din profilul Google.
De asemenea, Google spune că va monitoriza „recenziile suspecte și false”, iar fiecare recenzie va fi în continuare asociată cu un cont în sistemul…
Citește mai mult pe Alba24.ro


