Connect with us

Alba

Controale în legătură cu o zonă din Cartierul Orizont din Alba Iulia, anunțate de viceprimarul Emil Popescu. Care este motivul

Published

on



Emil Popescu, viceprimar al Municipiului Alba Iulia, anunță că vor fi făcute controale în legătură cu Cartierul Orizont. Spune că acolo era prevăzută o zonă de agrement cu un lac, ce avea și rol de colectare a apelor pluviale, dar că acum locația a devenit ceea ce pare a fi un ”depozit ilegal de deșeuri din construcții”, ”pentru a face loc unor proiecte imobiliare”.

”Dezvoltarea orașului se va face numai cu respectarea legii și a normelor urbanistice

Constat cu tristețe că unii „oameni de afaceri” nu au înțeles că schimbarea administrației locale a însemnat cu adevărat o schimbare. N-au înțeles că modul de lucru nu mai este același și că obiceiul de a „închide ochii” nu este unul pe care noi să-l fi preluat ori să avem intenția de a-l pune în aplicare.

Normele de urbanism nu pot să fie, în continuare, niște simple jaloane pe care unii le ocolesc, lăsând în urma lor, în căutare de profituri, un veritabil haos edilitar.

Cartierul Orizont este unul dintre cartierele noi care, cel puțin în faza inițială, a fost cel mai bine gândite. Există străzi largi, există zone de agrement, există loc pentru utilități și, cel puțin în planurile inițiale, existau toate facilitățile de care un cartier…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Trei bărbați, trimiși în judecată după ce au pus în aplicare în Alba, ”Metoda Acoperișul”. De ce au devenit violenți cu victima

Published

on

Trei bărbați au fost trimiși în judecată pentru tentativă de înșelăciune, după ce au pus în aplicare o schemă clasică. Este vorba despre ”Metoda Acoperișul”. 

De cele mai multe ori victimele sunt persoane în vârstă care stau la case, în sate sau în zone mai retrase de la orașe. În data de 4 februarie 2026 trei bărbați au fost trimiși în judecată de magistrații Judecătoriei Alba Iulia.

Mare parte dintre…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vremea de weekend în Alba, 6 – 8 februarie. Cer înnorat, ploi, burniță și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități

Published

on

Vremea de weekend în Alba, 6 – 8 februarie. Temperaturile maxime vor atinge valori între 8 și 10 grade Celsius în județul Alba în acest sfârșit de săptămână.

Sâmbătă și duminică, în mai multe zone din județ sunt anunțate ploi, ploi înghețate, burniță și ninsori. 

La munte, temperaturile minime vor atinge -1 … -2 grade Celsius.

Vremea de weekend în Alba, 6 – 8 februarie

Vremea de weekend în Alba:…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Deduceri fiscale pentru pensiile ocupaţionale. Măsuri prevăzute de Ministerul Finanțelor, în Pachetul de relansare economică

Published

on

Deduceri fiscale pentru pensiile ocupaţionale. Ministerul Finanțelor a publicat joi un proiect de Lege privind instituirea unor măsuri de relansare economică care prevede, printre altele, o serie de deduceri fiscale pentru pensiile ocupaționale. 

În prezent, în Codul fiscal nu sunt excluse explicit din categoria veniturilor din pensii neimpozabile, veniturile din pensii plătite din fonduri de pensii ocupaționale sau pensiile…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Prima reacție a lui Nicolae Stanciu, la sosirea în China: ”Nu am văzut așa ceva în viața mea”

Published

on

Nicolae Stanciu, care a părăsit Europa după un an și s-a întors în China, a oferit o primă reacție după ce a bătut palma cu noul club, Dalian Yingbo, ocupanta locului 11 din sezonul trecut. 

Sute de spectatori l-au așteptat ca un superstar pe Stanciu la aeroport, iar românul a recunoscut că n-a mai văzut așa ceva.

”Nu am mai văzut niciodată o asemenea scenă în viața mea. Am urmărit chiar eu videoclipurile cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading