Connect with us

Hunedoara

Foto: Colindători la sediul Poliției Hunedoara. Micuții, răsplătiți de polițiști după datina străbună

Published

on



Poliţiştii hunedoreni au primit vizita colindătorilor. Cei mici au vestit Naşterea Domnului şi au fost răsplătiţi de poliţişti, după datina străbună.

Curtea Inspectoratului de Poliţie Judeţean HUNEDOARA a răsunat, vineri, de glasul colindelor tradiţionale.

Bucuria Naşterii Domnului le-a fost vestită poliţiştilor şi cadrelor medicale ale Centrului Medical Judeţean Hunedoara de elevii clasei a I B, a Colegiului Naţional „Decebal” din Deva (clasă cu predare în limba germană, profesor pentru învățământul primar Diana Faeran).

Copiii au prezentat un frumos recital de colinde tradiţionale româneşti şi germane la Biserica Sfântului Mina, aflată din incinta Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Pentru că au fost cuminţi tot anul, micuții au fost răsplătiţi de Moş Crăciun cu daruri alese şi dulciuri.

Tot vineri, poliţiştii au primit vizita grupului de colindători ai filialei Petrila a Asociației „Salvați Copiii”.

Cei mici au pus o mulţime de întrebări despre activitatea poliţiştilor, convinşi să urmeze şi ei, în viitor, o carieră în Poliţia Română.

Toţi colindătorii au fost răsplătiţi de gazde cu daruri şi dulciuri tradiţionale de către Moşul cel bun şi darnic şi au promis că vor fi cuminţi şi ascultători în anul care vine.


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Hunedoara: Prefectura a contestat în apel hotărârea prin care au fost validate mandatele noilor consilieri judeţeni. Motivul

Published

on

sursa foto: Primăria Deva

Instituţia Prefectului Hunedoara a informat, joi, că a contestat, la Tribunalul Hunedoara, hotărârea prin care au fost validate mandatele noilor consilieri judeţeni, pe motiv că încheierea pronunţată de instanţă este „prematură”, iar „solicitarea de validare a fost făcută de o persoană fără calitate procesuală activă”.

Prefectul judeţului Hunedoara, Doris Visirin, a formulat apel împotriva încheierii instanţei prin care s-au validat mandatele consilierilor judeţeni, urmând ca apelul să fie soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia.

„Apreciem că pronunţarea încheierii privind validarea mandatelor consilierilor judeţeni ai Consiliului Judeţean Hunedoara, declaraţi aleşi în urma desfăşurării scrutinului electoral pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, desfăşurat în data de 9 iunie 2024, s-a făcut cu nerespectarea art. 34 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 care dispune: ‘Prin derogare de la prevederile art. 113 alin. (1), art. 114 alin. (1) şi (3), art. 115 alin. (1), art. 121 alin. (1) lit. a), art. 149 alin. (1), art. 150 alin. (1) şi art. 187 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare, pentru intrarea în exerciţiul mandatului autorităţilor administraţiei publice locale alese în anul 2024, termenele reglementate în cuprinsul acestor articole încep să curgă de la data de 27 septembrie 2024′”, a explicat Prefectura.

”Cererea privind validarea mandatelor consilierilor judeţeni ai Consiliului Judeţean Hunedoara a fost prematur introdusă”

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Hunedoara, „pe cale de consecinţă, conform acestor dispoziţii legale, termenele prevăzute în articolele menţionate încep să curgă de la data de 27 septembrie 2024, iar cererea privind validarea mandatelor consilierilor judeţeni ai Consiliului Judeţean Hunedoara a fost prematur introdusă”.

De asemenea, conducerea Prefecturii susţine că Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţean nr. 22 Hunedoara nu ar fi avut „calitate procesuală activă pentru a solicita instanţei competente validarea mandatelor de consilieri judeţeni”, iar obligaţia respectivă ar fi revenit secretarului general al Instituţiei Prefectului Hunedoara.

„Faţă de aceste aspecte, prefectul judeţului Hunedoara a formulat, în termen legal, apel împotriva încheierii prin care s-au validat mandatele consilierilor judeţeni, apreciind că încheierea pronunţată de Tribunalul Hunedoara este prematură, iar solicitarea de validare a fost făcută de o persoană fără calitate procesuală activă, urmând ca apelul să fie soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia”, se menţionează în comunicat.

Tribunalul Hunedoara a validat, pe data de 8 august, mandatele consilierilor judeţeni aleşi la scrutinul din 9 iunie, hotărârea instanţei putând fi atacată cu apel în termen de trei zile de la comunicare.

În urma alegerilor locale din acest an, viitorul CJ Hunedoara va fi format din 17 consilieri PSD, nouă consilieri PNL şi şapte consilieri de la AUR. A

sursa: Agerpres

Continue Reading

Eveniment

Hunedoara: Dosar penal pentru două arbalete confecţionate artizanal, descoperite la un bărbat din Geoagiu

Published

on

Arhivă foto

Un bărbat din localitatea Geoagiu se confruntă cu un dosar penal după ce, în urma unei percheziții la domiciliul său, au fost descoperite două arbalete confecționate artizanal, împreună cu cinci săgeți dotate cu vârfuri metalice, precum și patru butelii de dioxid de carbon (CO2) nepercutate.

Aceste informații au fost furnizate de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Hunedoara, percheziţia a fost făcută, vineri, de poliţiştii Serviciului Arme Explozibili şi Substanţe Periculoase Hunedoara şi de cei ai Serviciului Criminalistic.

Conform sursei citate, cele două arbalete, împreună cu săgeţile şi buteliile de CO2, erau deţinute fără drept şi au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Agerpres

Continue Reading

Actualitate

Șofer de 22 de ani din Hunedoara, suspectat de polițiști că ar fi consumat substanțe interzise

Published

on

Un tânăr de 22 de ani din Hunedoara este cercetat de polițiști, după ce a fost testat cu aparatul drugtest, indicând că există posibilitatea ca acesta să fii consumat substanțe interzise.  

Potrivit IPJ Hunedoara, joi, 22 februarie 2024, ora 20:17, un tânăr de 22 ani, din municipiul Hunedoara, a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul 1848 din municipiul Hunedoara, iar în urma testării acestuia de către polițiști cu aparatul din dotare și în urma testării, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

„Menționăm că, aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Continue Reading

Actualitate

Hunedoara: Încep înscrierile la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros”. Când și unde se va desfășura evenimentul

Published

on

Arhivă foto

Înscrierile la Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” au început. Evenimentul va avea loc în perioada 20-21 aprilie 2024 la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” vor organiza în perioada 20-21 aprilie 2024, ediția a XXIII-a a Festivalului Național de Umor „Liviu Oros” care se va desfășura la Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.

Festivalul va include două secțiuni: Concursul Internațional de Epigrame ,,Epigramissima”, ediția a IV-a și Concursul Național de Grafică Umoristică (caricatură), având perioada de înscriere între 20 martie și 5 aprilie 2024.

sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Deva 

Regulamentele de participare la cele două concursuri se găsesc pe pagina de Facebook a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, precum și pe site-ul oficial, accesând link-ul: https://www.centrulculturaldeva.ro/festivalul-national…/

Informații suplimentare puteți obține de la secretariatul Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, la numărul de telefon: 0354.408.907.

Continue Reading
Advertisement