Connect with us

Alba

FOTO: Secretul acoperișului de paie al caselor moțești din Apuseni. Tradiția de sute de ani, păstrată la Mogoș

Published

on



Unul dintre cele mai eficiente moduri tradiționale de a acoperi casele, este cel cu paie. Asemenea case pot fi întâlnite încă în număr mare în județul Alba, mai ales pe crestele Apusenilor. 

Chiar şi în prezent, oamenii locurilor, mai ales în zona Trascău, îşi acoperă în continuare imobilele la fel ca strămoşii lor în urmă cu sute de ani.

O şură destinată animalelor a fost recondiţionată recent în comuna Mogoş. Mai mulţi bărbaţi din sat s-au adunat, la fel ca acum sute de ani, pentru a da o mână de ajutor proprietarului.

În câteva ore, şura a fost acoperită cu paie şi va rezista zeci de ani de acum înainte.

Tehnica realizării unor acoperişuri din paie nu este una simplă şi implică chiar unele riscuri, ţinând cont că se lucrează uneori la înălţimi mari.

Meșterii se învârt în jurul acoperișului și calcă paiele pentru a se așeza cât mai bine deasupra construcției.

Pentru ca un acoperiş moţesc să reziste intemperiilor, de la furtuni la iernile grele, cu multă zăpadă, panta lui trebuie să fie mai mare de 60 de grade, astfel încât apa să se scurgă rapid.

Paiele trebuie tăiate cât mai lungi, de preferat manual, în perioade ale zilei care nu sunt foarte călduroase, dimineaţa sau chiar…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Impozitele pe proprietate cresc cu 750% pentru imobilele cumpărate pe firmă. Exemplu de calcul

Published

on

Impozitele pe proprietate cresc cu 750% din anul 2026, comparativ cu 2025, potrivit pachetului fiscal al Guvernului Bolojan, proaspăt publicat în Monitorul Oficial. De prevederile noii legi vor fi afectați și românii care își închiriază proprietățile în regim hotelier, pe platforme precum AirBnB sau Booking.

Calculul a fost realizat de Georgian Marcu, agent imobiliar și proprietar al agenției Green Angels, scrie Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Accident MORTAL la Gura Cornei, pe raza orașului Abrud: Șoferul unei autoutilitare răsturnate, parțial carbonizat

Published

on

Accident rutier mortal pe DJ 127, la Gura Cornei: Șoferul unei autoutilitare, care s-a răsturnat în afara drumului, a decedat. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost scos din mașină parțial carbonizat. 

Știrea inițială: Secția de pompieri Câmpeni intervine, miercuri după amiază, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical în urma unui accident rutier produs pe DJ 127, pe raza…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, ARESTAT preventiv pentru 30 de zile. Ar fi intermediat o mită uriașă la RAR

Published

on

Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR).

Aceeași decizie a fost luată și în cazul omului de afaceri Cătălin Daniel Bușe.

Procurorii susțin că, în cursul lunii septembrie,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Legea de combatere a extremismului, adoptată de Parlament în forma inițială, fără obiecțiile cerute la reexaminare

Published

on

Legea de combatere a extremismului a fost adoptată miercuri de Camera Deputaților, ca for decizional, fără să cuprindă obiecțiile exprimate de președintele Nicușor Dan, ce a trimis-o la reexaminare. O decizie similară a fost luată, în 8 decembrie, de Senat.

Legea inițiată de deputatul comunității evreiești din România, Silviu Vexler, a fost adoptată în forma inițială, respectiv în cea votată de Senat, în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading