Connect with us

Actualitate

FOTO: UBB Cluj-Napoca a cumpărat un hotel, în care va amenaja sediul Facultății de Drept. „Studenții au nevoie de medii moderne de învățare”

Published

on



Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca a anunțat cumpărarea unui hotel din oraș, în care va amenaja sediul Facultății de Drept.

„Achiziționarea de către Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), din fonduri proprii, a imobilului <Hotel Opera Plaza> ca sediu al Facultății de Drept din UBB a fost aprobată miercuri, 30 iunie 2021, prin Hotărâre a Guvernului României”, a transmis universitatea.

Potrivit rectorului instituției, UBB se confruntă cu un deficit major de spații academice, atât pentru educație, cât și pentru cercetare, după ce, numai anul trecut numărul de studenți a crescut față de 2019 cu 6%.

Studenții au nevoie de medii moderne de învățare

„În acest mandat mi-am propus să corectez acest deficit, pentru a începe apoi și un proces de dezvoltare. Studenții au nevoie de medii moderne de învățare (nu mai pot sta ca pe vremuri, inclusiv a mea, înghesuiți în bănci sau, la cursurile de mare interes, chiar pe jos sau pe hol), iar cercetarea are nevoie de laboratoare în spații moderne și adecvate standardelor de astăzi. După ce acoperim nevoile absolut necesare de spațiu fizic, dezvoltările se vor face în principal în logică digitală, acolo unde acest lucru este adecvat.

Pornind de la o analiză de nevoi și de la planurile de facultate am gândit ca rector, împreună cu echipa rectoratului, un proiect investițional pe termen lung.

Mai multe resurse proprii decât fonduri

Sigur, mă aștept ca guvernul să ne ajute în acest demers, deoarece până acum ne bazăm mai mult pe resursele proprii decât pe fonduri specifice dedicate acestor nevoi care să vină de la stat; de asemenea, sper în continuarea și sporirea în acest sens și a susținerii autorităților locale, foarte bună până acum, deoarece UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, susținând și dinamizând astfel tot orașul”, a declarat Daniel David, rectorul UBB.

Acesta susține că noua achiziție va rezolva problemele de infrastructură academică ale Facultății de Drept, una dintre cele mai mari ca număr de studenți.

UBB are 22 de facultăți, grupate în șase școli academice/de știință, și o comunitate de peste 50.000 de membri, distribuită în 8 județe și 11 orașe.

sursa: mediafax.ro

sursa foto: Facebook / Universitatea Babeş-Bolyai


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Published

on

cupru min sa abrud anunt licitatie

cupru min sa abrud anunt licitatie

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Published

on

CUPRU MIN LICITATIE ANUNT PUBLICITAR

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: RECONDIȚIONAT CON ALIMENTARE MOARĂ – 2 bucăți

Published

on

cupru min sa abrud anunt licitatie 09.10.2025

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading