Eveniment
”În aventură cu Ţiţiruş” – program de educaţie muzeală pentru copii organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău vrea să atragă copiii spre activităţi culturale, readucând la viaţă, imaginar, pisoiul pictorului Ioan Sima, prin programul de educaţie muzeală intitulat „În aventură cu Ţiţiruş”.
O primă întâlnire între copii şi pisoiul Ţiţiruş va avea loc duminică, 26 martie, la un centru comercial din Zalău.
„Duminică vă provocăm la prima întâlnire cu Ţiţiruş, unde îi vom afla povestea şi ne vom lăsa conduşi în lumea colorată a prietenului său Nacu – o lume plină de culoare, de pensule şi de pânze. Oferta lui pentru aventură este irezistibilă, aşa că vă aşteptăm să descoperiţi o poveste locală neştiută până acum”, se arată, miercuri, într-o postare pe pagina de Facebook a Muzeului Judeţean Zalău.
Potrivit sursei citate, întâlnirile cu Ţiţiruş vor fi lunare, pentru a dezvălui celor mici ce face toată ziua un pisoi într-o galerie de artă, ce visează o pisică, cum se fac calculele pisoieşti sau unde se ascunde un pisic mic şi jucăuş.
„Aşa că prima întâlnire cu Ţiţiruş e doar una dintre multele aventuri care ne aşteaptă în cursul acestui an. Vă aşteptăm duminică, altfel Ţiţiruş vă pune absenţi de la joacă!”, se mai arată în postare.
Ioan Sima este cel mai cunoscut pictor originar din Sălaj, Galeriile de Artă din Zalău, aflate în coordonarea Muzeului Judeţean, purtându-i numele.
Circa 90 la sută din creaţia pictorului originar din Pericei, care a trăit între anii 1898-1985, a fost donată de acesta galeriei care îi poartă numele, o mică parte din lucrările sale fiind în colecţii particulare din Cluj-Napoca.
Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Piezișă, „strada petrecerilor”, intră în modernizare. Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat proiectul de peste 11 milioane lei
Strada Piezișă, una dintre cele mai vibrante și frecventate zone din Cluj-Napoca, va intra oficial într-un amplu proces de modernizare. Consiliul Local a aprobat miercuri…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Alba Iulia găzduiește ediția a IV-a a evenimentului caritabil „Fă RAI din ce ai”, dedicat sprijinirii lui Sebastian Coman
În apropierea sărbătorilor de iarnă, Alba Iulia devine, din nou, un loc al solidarității și al speranței. Vineri, 19 decembrie 2025, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților, va avea loc ediția a IV-a a evenimentului caritabil „Fă RAI din ce ai”, un eveniment organizat pentru a sprijini lupta lui Sebastian Coman, un copil din comunitatea noastră care are nevoie de ajutorul tuturor.
Sebastian se confruntă cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
EXCLUSIV. Afaceriști clujeni investesc într-o insulă din Maldive. Avram Gal: „Vrem să facem resorturi românești de lux”
Un grup de 6 investitori români, printre care și omul de afaceri Avram Gal, președintele PSD Câmpia Turzii, alături de parteneri americani, pregătesc dezvoltarea unui…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO. Profesorul Vasile Pușcaș: Avem o genă greșită, fanariotismul. Se manifestă prin reforme de fațadă și administrație slabă”
În 1991 profesorul Vasile Pușcaș pleca la New York cu misiunea de a înființa Biblioteca Românească. Era un prim pas de reapropiere de SUA după căderea regimului…
Citește mai mult pe Cluj24

