Connect with us

Eveniment

Retrospectiva evenimentelor interne 21-26 februarie 2021

Published

on



Semnarea de către preşedintele Klaus Iohannis a decretelor privind rechemarea a 23 de ambasadori, promulgarea de către Klaus Iohannis a legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, prezenţa premierului Florin Cîţu la „Ora prim-ministrului” şi încheierea protestului minerilor din Valea Jiului sunt câteva dintre cele mai importante evenimente interne din intervalul 21-26 februarie 2021.

CORONAVIRUS
24 februarie – Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care România acordă un ajutor de 20.000 de doze de vaccin anti-COVID Republicii Moldova.
24 februarie – O nouă tranşă de vaccin Moderna, care constă în 79.200 de doze, a ajuns în România pe cale terestră.
24 februarie – Jucătoarea de tenis Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Institutul „Cantacuzino”.
25 februarie – Comitetul naţional pentru vaccinarea anti-COVID (CNCAV) a informat că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 20.258 de doze de vaccin, dintre care 10.071 – Pfizer, 3 – Moderna şi 10.184 – AstraZeneca. CNCAV arată că 17.264 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a II-a de ser au primit-o 2.994 de persoane. Până la 25 februarie, de la debutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 1.486.907 doze unui număr de 872.361 persoane, dintre care 257.814 au primit o doză, iar 614.547 – şi doza a doua.
25 februarie – O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca – 148.800 de doze – a ajuns în România, pe cale terestră.
26 februarie – Până la această dată, pe teritoriul României au fost confirmate 795.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. Dintre acestea, 736.020 au fost declarate vindecate. La nivel naţional, au fost prelucrate 5.986.365 de teste RT-PCR şi 288.306 teste rapide antigenice. Un număr de 7.847 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, dintre care 968 la terapie intensivă. De la începutul pandemiei şi până în prezent, 20.086 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România şi 151 de cetăţeni români aflaţi în străinătate au murit din cauza COVID-19.

POLITIC
22 februarie – Dezbaterile la „Ora prim-ministrului”, la care a participat premierul Florin Cîţu, au avut loc în plenul Camerei Deputaţilor, la solicitarea grupului parlamentar al PSD, tema fiind „Bugetul tăierilor: moartea economică a României”. Cu acest prilej, Florin Cîţu a declarat că proiectul de buget pentru 2021 este unul „echilibrat”, construit „în jurul investiţiilor”, adăugând că este şi un buget care forţează reforma, proces care va demara în acest an. „Anul acesta avem un buget echilibrat, un buget credibil, primul după 30 de ani, recunoscut acest lucru şi de Consiliul Fiscal şi de instituţiile internaţionale, un buget construit în jurul investiţiilor. (…) E un buget construit în jurul investiţiilor, pentru că am arătat clar că doar investiţiile sunt cele care vor duce la dezvoltarea României”. În replică, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că premierul a împrumutat 600.000 de euro în cele 10 minute în care a vorbit în cadrul dezbaterii „Ora prim-ministrului”. El a adăugat că România „este astăzi în derivă”, pentru că Guvernul a alocat cel mai mic pachet financiar din Uniunea Europeană pentru redresarea economiei şi pentru lupta împotriva pandemiei.

AFACERI EXTERNE
22 februarie – Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind rechemarea a 23 de ambasadori, între care George Maior, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, şi Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania. La 25 februarie, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat că toţi ambasadorii care au fost rechemaţi de la post recent şi-au îndeplinit mandatul de 4 ani, unii chiar l-au depăşit cu unul sau doi ani. „Mulţi dintre ambasadorii care au fost rechemaţi şi-au făcut datoria foarte bine”, a declarat Aurescu.
22 februarie – Ministrul Bogdan Aurescu a participat la Bruxelles la reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE, context în care a vorbit inclusiv despre tensiunile din Belarus şi perspectivele relaţiei dintre Uniunea Europeană şi Rusia.
23 februarie – Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susţinut un discurs în cadrul segmentului la nivel înalt din deschiderea celei de a 46-a sesiuni a Consiliului Drepturilor Omului de la Geneva, în sistem videoconferinţă, în care a declarat că România va rămâne un susţinător dedicat al dreptului poporului din Belarus la un viitor democratic şi la un loc îndreptăţit în familia europeană.

ECONOMIE
22 februarie – Guvernul a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 în forma finală, cu avizul Consiliului Legislativ.
25 februarie – Premierul Florin Cîţu a participat la evenimentul „Performerii anului 2020”, organizat de Bursa de Valori Bucureşti. După eveniment a declarat că va propune ca numărul de membri într-un consiliu de administraţie din companiile de stat să fie de maximum 5, precizând că se analizează şi cuantumul indemnizaţiei primite de aceştia. Premierul a transmis că angajaţii din sectorul public vor primi aceleaşi salarii şi sporuri ca în 2020, subliniind, totodată, că nu se vor face concedieri. Florin Cîţu a adăugat că în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă trebuie să se regăsească programe de susţinere a IMM-urilor.

SĂNĂTATE
21 februarie – Zeci de echipe de pompieri au intervenit la Institutul „Marius Nasta”, unde a fost anunţat un incendiu la o unitate mobilă ATI amplasată într-un TIR. Ministerul Sănătăţii a informat că nu au fost victime. La faţa locului a fost şi ministrul Vlad Voiculescu. La rândul lor, reprezentanţii Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” au precizat că pacienţii aflaţi în unitatea mobilă ATI a Institutului „Marius Nasta” au fost transferaţi în compartimentul ATI din interior.
22 februarie – Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a demis-o pe Maria Niţescu, manager interimar al Institutului „Matei Balş” din Bucureşti, decizia fiind motivată de „multiplele disfuncţionalităţi” în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi în Pavilionul V al unităţii medicale care au fost transferaţi în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 şi în comunicarea cu ministerul.

SOCIAL
22 februarie – Minerii care au protestat în curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani s-au retras după ce le-a fost prezentat protocolul încheiat la Ministerul Muncii între ministrul Raluca Turcan şi delegaţia formată din administratorul special Cristian Roşu şi mai mulţi lideri de sindicat. De asemenea, minerii care s-au autoblocat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni, din Valea Jiului, au încheiat protestul declanşat în urmă cu şase zile. Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.
24 februarie – Reprezentanţii Federaţiei Publisind au protestat la sediul Administraţiei Prezidenţiale împotriva îngheţării salariilor şi sporurilor şi a neindexării pensiilor cu valoarea inflaţiei, cerând şi o majorare a salariului minim corelată cu creşterea preţurilor.

JUSTIŢIE
23 februarie – Tribunalul Bucureşti a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Sorin Dimitriu, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Bucureşti, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene, după ce faptele de care este acuzat s-au prescris.
23 februarie – Deputatul liberal Corneliu-Mugurel Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi promis numirea unei anumite persoane la conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, pentru care a cerut 500.000 de lei.
24 februarie – Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Actul normativ elimină pensiile speciale pentru parlamentari. Pe 17 februarie, Parlamentul a adoptat cu amendamente proiectul iniţiat de PSD şi a respins proiectele USR PLUS şi PNL pe aceeaşi temă. Prin acest act normativ, articolele 49 şi 50 din Legea statutului deputaţilor şi senatorilor se abrogă.
25 februarie – Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri, el fiind acuzat că a vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii şi unui investigator sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei.

SPORT
23 februarie – Preşedintele în exerciţiu al Federaţiei Române de Scrimă (FRS), Marius Florea, a fost ales pentru un nou mandat, la alegerile din cadrul Adunării Generale a FRS, desfăşurate la Hotelul Crowne Plaza din Bucureşti. AGERPRES/(Documentare – Horia Plugaru, editor: Doina Lecea)

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Candidată din Alba, pe lista AUR la Sibiu, candidat de la centru pe lista din Alba. Cine sunt Păucean Fernandes și Dîrlău

Published

on

Candidată din Alba, pe lista AUR la Sibiu, candidat de la centru pe lista din Alba, la alegerile parlamentare. Situația este oarecum inedită, dar nu singulară la nivel național, acolo unde se înregistrează o serie de scandaluri legate de stabilirea listelor și de plata locurilor eligibile. 

Luminița Păucean Fernandes, care se recomandă drept speaker și manager în turism, din județul Alba, apare pe primul locuri la Senat, pe listele AUR Sibiu, la alegerile de la 1 decembrie.

Luminița Păucean Fernandes se…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

FOTO. Albumul „Bunicul meu, Regele Mihai”, prezentat la Cluj de nepotul ultimului rege al României, principele Nicolae

Published

on

Alteța Sa, principele Nicolae al României, a prezentat joi la Cluj-Napoca albumul „Bunicul meu, Regele Mihai” la ceremonia de deschidere a conferinței internaționale „Momente de răscruce din istoria României: elite,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Sute de alerte europene la produse cosmetice vândute și în România, în magazine sau online. Conțin o substanță periculoasă

Published

on

Sute de alerte europene au fost înregistrate, de la începutul anului, la produse cosmetice vândute și în România, semnalează InfoCons. Este vorba despre produse tip șampon, săpun, parfum, loțiune de corp, aftershave și altele. 

Acestea conțin substanța periculoasă 2-(4-terț-butilbenzil) propionaldehidă (BMHCA), ce este interzisă în produsele cosmetice. BMHCA poate afecta sistemul reproductiv , poate dăuna sănătății copilului nenăscut și poate provoca sensibilizarea pielii.

Produsele sunt vândute…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

FOTO. Limitatorul „buclucaș” de pe strada Mamaia din Cluj-Napoca se întoarce. Cât va REZISTA de această dată

Published

on

Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunţă faptul că, începând din 17.10.2024, este pus în funcțiune echipamentul de limitare de înălțime dinspre Pod Napoca, la intrarea pe strada Mamaia.

Limitatorul de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading