Connect with us

Alba

Șeful Moderna avertizează: Vaccinurile actuale nu sunt la fel de eficiente împotriva Omicron precum sunt față de varianta Delta

Published

on



Șeful producătorului de vaccinuri Moderna a avertizat că este puțin probabil ca actualele vaccinuri Covid-19 să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron precum sunt față de versiunea Delta. Această știre a alarmat marți piețele financiare, transmite Reuters.

Preţul futures al ţiţeiului a pierdut peste un dolar, moneda australiană a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimul an iar indicele Nikkei al bursei japoneze a pierdut creșterea înregistrată marți, după declarația lui Stéphane Bancel, care a provocat temeri că rezistența virusului la vaccinare ar putea provoca mai multe îmbolnăviri și spitalizări, astfel prelungind pandemia.

„Nu există o lume, cred, în care (eficiența) să fie la același nivel … pe care l-am avut cu Delta”, a declarat Bancel, directorul general al Moderna, într-un interviu pentru Financial Times.

„Cred că va fi o scădere materială. Nu știu cu cât pentru că trebuie să așteptăm datele. Însă toți oamenii de știință cu care am vorbit .. .spun <asta nu va fi bine>”, a spus Bancel.

Varianta Omicron, despre care OMS spune că are un risc „foarte mare” de creștere a numărului de infectări, a declanșat o alarmă globală, iar închiderea granițelor…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Trucul care te face să adormi rapid când te trezești noaptea. Metode simple ca să scapi de insomnii nocturne

Published

on

Unul dintre cele mai importante lucruri pentru o sănătate bună este să te odihnești bine. Ideal ar fi ca numărul de ore de somn pentru un adult să fie între 7 și 9 ore pe noapte. Deși pare o sarcină simplă, realitatea este că un procent ridicat nu reușește să o îndeplinească.

Potrivit Academiei Naționale de Medicină din Spania, aproximativ 10% dintre persoane suferă de insomnie cronică. Fie din cauza dificultății…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

A furat două doze de bere și câteva pachete de țigări. Bărbat, judecat de magistrații Judecătoriei Sebeș

Published

on

Un bărbat va fi judecat de magistrații Judecătoriei Sebeș pentru furtul a două doze de bere și niște pachete de țigări. Dosarul a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară în data de 26 ianuarie 2026. 

Asta înseamnă că judecătorii au admis rechizitoriul procurilor. Din câte se pare acesta a furat dintr-un magazin, într-o singură noapte, la intervale regulate de timp.

Potrivit motivării…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

WhatsApp trebuie să respecte reguli mai stricte în Uniunea Europeană. Ce funcție este vizată

Published

on

Comisia Europeană a decis luni că serviciul de mesagerie WhatsApp trebuie să respecte reguli mai stricte în Uniunea Europeană. Hotărârea vine după ce funcționalitatea „WhatsApp Channels” din cadrul aplicației a ajuns să fie folosită de cel puţin 45 de milioane de utilizatori în blocul comunitar.

WhatsApp Channels permite administratorilor să trimită anunțuri publice către un număr mare de oameni, într-un flux de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Clădirea fostului Cinema Columa din Alba Iulia va rămâne, momentan, o ruină. Contractul de reabilitare, suspendat de CNI

Published

on

Clădirea fostului cinematograf Columna din Alba Iulia va rămâne în continuare o ruină. Asta în condițiile în care în 2024 reprezentanții Primăriei anunțau că imobilul va fi transformat într-un centru multifuncțional, printr-o investiție de peste 14,5 milioane de lei. 

Suma de bani urma să fie asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). Ba mai mult, în 2024 chiar era lansată o licitație pentru lucrări de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading