Cluj
Vaccinul de la AstraZeneca are eficacitate redusă împotriva tulpinii sud-africane. Doar 10% este gradul de protecție
Vaccinul produs de Oxford/AstraZeneca oferă o protecție de maxim 10% împotriva coronavirusului. Această cifră este valabilă doar pentru virusul depistat în Africa de Sud, spun specialiștii. Studiul a fost realizat la scară mică și încă se fac cercetări.
Conducătorul studiului este profesorul Shabir Madhi de la Universitatea din Witwatersrand. Acesta a spus că deși studiul a fost făcut pe un număr mic de subiecți, acesta a fost conceput să se concentreze asupra determinării dacă vaccinul are sau nu o eficacitate de cel puţin 60% împotriva Covid până la orice grad de severitate.
„Estimarea punctuală este de 10%. În mod clar, acest lucru este departe de nivelul de 60% şi, chiar dacă am fi avut un studiu mai amplu, este puțin probabil să ajungem la un procent de eficacitate de 40 sau 50% ”, a declarat el la BBC.
Rezultatele arată că într-o grupă de vârstă relativ tânără, cu o prevalenţă foarte scăzută a morbidităţilor, vaccinul nu protejează împotriva infecţiilor uşoare până la moderate. Astfel, se crede că vaccinurile disponibile acum se vor dovedi insuficiente pentru a pune capăt crizei. Producătorii lucrează deja la noi versiuni care vor oferi protecţie împotriva variantelor.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Poveștile copilăriei prind viață la teatrul de păpuși de la Iulius Mall Cluj. Sâmbătă, cei mici o întâlnesc pe „Cenușăreasa”
Weekend-urile devin mai vesele și magice la Iulius Mall Cluj, unde cei mici și părinții sunt invitați să descopere lumea poveștilor clasice, prin spectacolele de…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Bolojan avertizează CCR: „Amânarea deciziei pensiilor magistraților va costa România”. Reacție dură a șefei ÎCCJ, Lia Savonea
Premierul Ilie Bolojan a transmis vineri Curții Constituționale o informare oficială privind consecințele amânării decizii legate de pensiile magistraților,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj-Napoca va găzdui o finală spectaculoasă la ediția 2026 a Transylvania Open, unde Emma Răducanu și Sorana Cîrstea se vor înfrunta pentru trofeul competiției.
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. Rețea de spălare a banilor și trafic de droguri destructurată la Cluj. 300 de milioane de euro prin firme-fantomă
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Cluj-Napoca și procurorii DIICOT au destructurat o grupare suspectată că ar fi spălat sume…
Citește mai mult pe Cluj24
