Connect with us

Alba

VIDEO Povestea unui bărbat infectat cu COVID care a ajuns pe secția ATI. A fost puternic marcat de moartea unui colegi de salon

Published

on



Lupta pentru supraviețuire pe un pat de pe secția ATI, a unui pacient COVID, are un nume și un chip: Josef Balla un bărbat de 46 de ani, din Cluj-Napoca.

Acesta este unul dintre cei care a contactat virusul anul trecut, în luna noiembrie și deși s-a tratat acasă la indicațiile medicului de familie, boala a accelerat rapid și a ajuns pe secția ATI. 

La aproape un an de la lupta pentru viață, Josef Balla, a acceptat să vorbească despre perioada în care a fost internat.

Într-un clip postat pe YouTube, pe contul ROVaccinare, bărbatul a explicat în trei minute cum l-a afectat boala și care a fost salvarea sa.

Mai exact, acesta a stat o săptămână acasă, sub medicamentație, iar după 5 zile a chemat salvarea pentru că nu mai putea să respire.

Ajuns la UPU, a trebuit să aștepte mai bine de 4 ore până s-a eliberat un pat în ATI.

După ce a ieșit din ATI a fost puternic marcat de moartea unor colegi de salon, „Foarte ușor se moare. Discutau asistentele cu colegul de pat 5-10 minute, iar după 20 de minute era mort, era în sacul de nailon.”

Chinul a durat mai bine de două luni de zile. O lună și câteva zile în spital și încă o lună a mai folosit oxigenul acasă.

Toată familia s-a vaccinat….

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Șofer din Alba Iulia, trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma unui accident în parcarea unui magazin LIDL

Published

on

Un șofer din Alba Iulia care a provocat un accident, în urma căruia un bărbat a decedat, a fost recent trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Accidentul s-a petrecut în urmă cu trei ani, în parcarea magazinului LIDL din Alba Iulia, de pe Bulevardul Republicii.

În data de 10 ianuarie 2025 dosarul a trecut de stadiul de cameră preliminară. Șoferul va fi judecat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia.

Accidentul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

IGSU cumpără 40 de autospeciale cu roboți care să intervină în caz de dezastru, inclusiv de natură nucleară. Cât costă

Published

on

IGSU cumpără 40 de autospeciale cu roboți care să intervină în caz de dezastru, inclusiv de natură nucleară. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a scos la licitație în SICAP un contract de 342 milioane lei pentru achiziția acestor autospeciale. 

Mașinile trebuie să fie dotate cu roboți de intervenție care să desfășoare misiuni specifice în zone afectate de un potențial dezastru industrial,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cum s-a terminat interacțiunea pe WhatsApp dintre un ”general american” și o femeie din Alba Iulia. Ce ”cadou” era promis

Published

on

O femeie din Alba Iulia a fost la un pas să cadă în plasa escrocilor de pe internet, a hackerilor. Este vorba despre un caz care a fost închis în data de 13 ianuarie 2025, la Judecătoria Alba Iulia. 

În linii mari femeia putea să devină victimă, într-o escrocherie foarte răspândită pe internet: ”Metoda generalul american”. La bază metoda este aceeași, doar modul de operare diferă de la caz la caz. 

Situația…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Locuințe ANL la Alba Iulia. Două noi blocuri cu 42 de apartamente vor fi construite în municipiu. Licitația a fost lansată

Published

on

Locuințe ANL la Alba Iulia. Două noi blocuri ANL cu 42 de apartamente vor fi construite în curând pe strada Lalelelor din municipiu, printr-o investiție de peste 16,6 milioane de lei realizată de Agenția Națională pentru Locuințe. 

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a lansat pe 13 ianuarie, în SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor la obiectivul „Locuințe pentru tineri, destinate…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading