Connect with us

Eveniment

FOTO: Rețete ardelenești vechi de peste 50 de ani. Ardeal24 vă prezintă în serial, bucătăria cea mai apreciată din România. Azi, rețeta faimoasei supe gulaș

Publicat


Bucătăria ardelenească este un melanj de rețete românești cu puternice influențe ungurești, în special, și săsești sau sârbești, în unele locuri.

Mâncarea din Ardeal este sățioasă, cu multă carne și grăsimi, bazată în principal pe carnea de porc.

Nu este o mâncare ușoară sau dietetică, ci dimpotrivă, însă gusturile ardelenești nu sunt întrecute de nicio regiune din țară. Poate doar cele din Bucovina (și acelea cu influențe austro-ungare) să se apropie de savoarea bucatelor gătite în Ardeal.

Ardeal24.ro vrea să vă aducă aminte de gustul copilăriei trăite la tară la bunici sau la “momo și toto”. Sunt gusturi inconfundabile și care nu se uită niciodată.

Rețetele pe care o să vi le dăm aici sunt din caietele de rețete scrise de o gospodină obișnuită din Ardeal, care le-a scris la rândul ei după ce le-a învățat de la mama sa prin viu grai.

Sunt rețete simple, cu ingrediente naturale și condimente puține pentru că acum 50-60 de ani de când datează aceste rețete nu exista în România altceva. Sunt în același timp rețete pe care le foloseau cu foarte mici variațiuni, comunități întregi în special din județele din centrul Ardealului așa că gustul lor pentru musafirul așezat la masă este aproximativ același. La fel cum este și gustul “jinarsului” de prune fără de care nu începea nicio masă pe ulițele satului ardelenesc.

Astăzi, Ardeal24.ro vă prezintă rețeta de:

SUPĂ GULAȘ DE VITĂ

Gulașul este o mâncare ungurească apreciată în întreaga lume. Circulă mai multe rețete, unele de supă-ciorbă, altele de tocăniță, însă cea mai răspândită este cea pe care Ardeal24 v-o prezintă mai jos.

Cea mai bună supă gulaș se face la un ceaun de fontă pus deasupra unui foc de lemne alimentat ușor astfel încât gulașul nostru să se facă la foc molcom. Dar cum nu toată lumea are o curte unde să-și instaleze ceaunul, vă garantăm că supa dvs va ieși foarte gustoasă și pe aragaz dacă urmați instrucțiunile de preparare de mai jos.

Lista de ingrediente:

-1 kg de carne de vită tăiată cuburi (preferabil din pulpă de vițel sau mânzat ca să fiarbă mai repede)

-un rasol de vită și câteva legume (rădăcină de pătrunjel, țelină, morcovi, păstărnac) pentru baza supei

-3-4 cepe albe mărișoare

-ulei sau untură de porc

-2 ardei capia sau ardei gras roșu

-boia de ardei dulce

-3-4 morcovi

-pastă de roșii

-roșii proaspete sau la conservă

-chimen

-maghiran

-1 kg de cartofi

-2 ouă

-făină albă

-foi de dafin

-frunze de pătrunjel

-sare și piper

-pastă de ardei iute

Mod de preparare:

Baza pentru supă se prepară separat, punând într-o oală mare să fiarbă rasolul de vită cu sare, piper și legumele rădăcinoase: rădăcină de pătrunjel, țelină, morcovi, păstărnac. Dacă nu aveți răbdare să faceți asta, în zilele noastre se găsesc acele cuburi concentrate de vită cu care puteți prepara mult mai ușor supa. Respectați instrucțiunile de dozaj de pe ambalaj.

În ceaun sau într-o altă oală puneți ceapa tăiată mărunt la călit în ulei sau untură de porc. Când se rumenește ceapa puneți carnea tăiată cuburi și amestecați frecvent până când și carnea se albește și se rumenește puțin. Apoi puneți sare și piper după gust, adăugați ardeii capia tăiați cubulețe și morcovii de asemenea tăiați mărunt. Lăsați să se călească aceste legume amestecând des că să nu se ardă. Puneți acum o linguriță generoasă de chimen (măcinat ar fi ideal) pentru că acest condiment dă gustul specific de gulaș. Adăugați și o linguriță de pastă de roșii.

Când legumele sunt călite și carnea puțin prăjită, puneți o lingură cu vârf de boia dulce și amestecați repede pentru că boiaua se arde. Imediat începeți să puneți din supa de vită pregătită anterior, mai întăi cu polonicul ca să nu se ardă boiaua, apoi turnați până se umple ceaunul.

Când începe să fiarbă, puneți în supa-gulaș câteva roșii tăiate bucăți, fără pieliță (sau cuburi de roșii în conservă).

Mai puneți o linguriță de chimen întreg și presărați maghiranul uscat.

Adăugați și o linguriță pastă de ardei iute sau ardei iute tocat după gustul dvs pentru picant.

Gustați zeama și mai puneți sare dacă e nevoie.

Acum lăsați să fiarbă la foc moale și pregătiți cartofii și găluștele.

Cartofii se curăță și se taie cuburi potrivite iar apoi se lasă în apa rece ca să nu se oxideze în contact cu aerul.

Pentru găluște aveți nevoie de cele 2 ouă, sare și făină.

Mai întâi puneți o oală cu apă și sare la fiert, ca pentru paste.

Pe o masă curată spargeți cele 2 ouă, puțină sare și începeți să puneți făina amestecând și frământând până când iasă o cocă moale care nu vi se lipește pe mâini.

Din aceasta cocă, “ciupiți” bucățele mici pe care le aruncați în apa cu sare care clocotește pe foc. După ce terminați coca, amestecați în oala ca să nu se prindă găluștele de fundul ei până când se ridică toate la suprafață. Fierbeți aceste găluște cam 10-15 minute apoi le scoateți cu o strecurătoare și le adaugați în gulaș unde le mai lăsați să fiarbă ca să prindă gustul supei.

Când carnea este aproape fiartă, puneți și cuburile de cartofi.

Puneți și 2-3 frunze de dafin.

Când atât carnea cât și cartofii și găluștele sunt bine fierte, opriți focul și puneți deasupra frunzele de pătrunjel tocat pentru că gulașul dvs e gata.

Gulașul se mănâncă fierbinte, cu pâine moale de casă, bătută de coaja și eventual cu smântână.

Dacă nu e destul de picant, puteți pune direct în farfurie încă puțină pastă de ardei iute.

Pofta bună vă dorim și așteptăm să ne scrieți în comentariile de pe Facebook cum v-a ieșit ciorba și chiar să puneți fotografii cu farfurii aburinde.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online

2 Comentarii

2 Comments

  1. Stefan

    noiembrie 20, 2021 la 12:14 pm

    E perfecta si foarte buna si eu o fac se mănâncă repede de obicei cu prietenii si vecinii

  2. Eva

    noiembrie 20, 2021 la 6:10 pm

    Reteta aceasta nu este de gulyás!păcate ceva csorba de valuta făcut la ceaun.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cluj

Poliția Locală a lui Bonțidean cumpără două mașini 4X4. Costă peste 50.000 de euro bucata

Publicat

polita locala 3 e1650548673786.jpg

Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitație publică privind achizitionarea  2 autoturisme de interventie de teren cu tractiune 4×4, acestea fiind necesare Poliției Locale, condusă de Marcel Bonțidean.

Potrivit anunțului de licitație, valoarea estimată a celor două autoturisme este de 260.000 lei fără TVA, ceea ce înseamnă un cost de peste 52.000 de euro/ bucata.

Când se depun ofertele

Termenul de livrare a mașinilor este de 6 luni de la data primirii de către furnizor a contractului.

Termenul de depunere a ofertelor este 7 iunie ora 15.

 

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai mult pe Romania24

Citește mai departe

Cluj

Atenție FLOREȘTENI! Se modifică traseul liniei M21

Publicat

autobuz ctp e1603979121723.jpg

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA, informează publicul călător din Florești, că în urma lucrărilor de asfaltare a str. Muncitorilor și str. Poligonului se modifică traseul liniei M 21, în ambele sensuri, pe str. Cetății – str. A. Iancu.

Se desființează stațiile Poligonului și Muncitorilor și se înființează stații suplimentare pe str. Cetății în vecinătatea intersecției cu str. I. Rus.

 

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai mult pe Romania24

Citește mai departe

Cluj

FOTO. Jumătate de afacere cu 52 de vile exclusiviste la Cluj-Napoca, scoasă la vânzare. Vezi prețul

Publicat

O firmă de dezvoltatori imobiliari scoate la vânzare jumătate din afacerea de construire a 52 de vile exclusiviste la Cluj-Napoca, pe un teren de 25.000 mp, anunță piațaafacerilor.ro.

”Conceptul urmează a fi testat în proiectul pilot în Cluj-Napoca, după care va urma scalarea acestuia la nivel național. Ca în orice proiect imobiliar, zona în care este dezvoltat cartierul are un rol foarte important, terenul nostru oferind avantaje substanțiale și unice afacerii”, arată dezvoltatorul.

Terenul are PUZ aprobat, Certificat de Urbanism de construire, CF individual pe fiecare parcelă, CF de drum, concept arhitectural pentru locuințe cuplate.

vile 2

”Suntem în stadiu avansat pentru obținerea autorizației de construire pentru case și pentru execuția utilităților. Pe fiecare parcelă pot fi construite 2 locuințe cuplate. Fiecare locuință poate avea până la 4 nivele. Regimul de înălțime:…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai mult pe Romania24

Citește mai departe

Cluj

Numele, blazonul și ISTORIA Universității Cluj nu vor fi niciodată negociabile. REACȚIA clubului la propunerea lui Alin Tișe

Publicat

59cd09bd9cef4 ucluj hero img e1586074744250.jpg

Ca urmare a propunerii făcute de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, clubul de fotbal  Universitatea Cluj a luat poziție printr-un comunicat.

Citește și: Tișe propune o singură echipă de fotbal a Clujului care ar putea CÂȘTIGA Champions League

„Având în vedere dezbaterea publică privind viitorul fotbalului clujean, în care a fost menționat numele clubului nostru, dar și cele mai recente opinii exprimate public în legătură cu confruntarea dintre FC Universitatea Cluj și Dinamo București, în barajul de promovare/menținere în Liga 1, clubul este obligat să facă următoarele precizări:

Respingem ferm orice dezbatere care pune în discuție însăși existența FC Universitatea Cluj. Numele, blazonul, istoria, valorile și apartenența la comunitatea clujeană nu sunt și nu vor fi niciodată negociabile. Totodată, susținem o dezbatere care are în vedere construirea unui viitor sănătos…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai mult pe Romania24

Citește mai departe