Universitatea Cluj se află într-un moment excelent de formă și merge duminică la Ploiești cu un obiectiv clar: continuarea seriei...
Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Polițiștii locali din cadrul Biroului de ordine și siguranță publică au prins, în noaptea de dumincă spre luni, un bărbat în vârstă de 36 de ani,...
Un proiect de lege adoptat luni de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, prevede că persoanele neasigurate beneficiază de aceleaşi servicii ca şi cei asigurați,...
Directorul Aeroportului International Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a participat în calitate de Regional Adviser al Boardului Consiliului Internațional Global al Aeroporturilor, la Adunarea Generală, Conferința...
Primarii municipiilor reședință de județ, dar și cei de sector vor avea acces la informaţii din domeniul securităţii naţionale. Legea în acest sens a fost adoptată...
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă au înregistrat o creștere de 10,68% în primele nouă luni ale anului 2022, comparativ...
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și al Formației Salvamont Vlădeasa au participat la un amplu exercițiu de salvare s-a desfășurat în acest...
Bacalaureat 2023: Noutăți pentru liceenii care vor da examenul de bacalaureat anul viitor și doresc să-și echivaleze proba de competențe lingvistice la limba engleză printr-un certificat...
Un autoturism răsturnat între localitățile clujene Beliș și Dealu Negru a fost sesizat în seara de luni, 31 octombrie, autorităților de la Inspectoratul pentru Situații de...
Consiliul Județean Cluj a aprobat luni indicatorii tehnico-economici în vederea realizării pasajului de legătură între DN1C și Parcul Industrial Tetarom III, peste calea ferată, în scopul...
ANAF a anunțat că va publica, trimestrial, lista contribuabilor buni-platnici. Este vorba despre persoane juridice fără obligații restante. Lista va cuprinde firmele care au declarat și...
Președintele de la CFR Cluj, Cristi Balaj a lansat acuzații grave la adresa arbitrului Cătălin Popa, după meciul pierdut pe Giulești cu 1-2 în fața Rapidului....
O intervenție de prelevare de organe a avut loc, luni, 31 octombrie 2022, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Medicii au prelevat ficatul, rinichii, corneea,...
Miliardarul Elon Musk ar fi închiriat, în noapte de Halloween, Castelul Bran pentru a organiza o mega-petrecere. La aceasta ar fi luat parte importanți oameni de...
Un tânăr de 18 ani din Ciugud și un bărbat de 41 de ani din Ocna Mureș sunt cercetați penal după ce au fost prinși, sub...