Un grav accident rutier a avut loc în cursul nopții trecute pe DN1 E60, între localitățile Poieni și Ciucea, soldat...
Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Ministerul Finanţelor a publicat luni proiectul de Ordonanţă de urgenţă care prevede îngheţarea pensiilor în acest an, neacordarea de vouchere de vacanţă în instituţiile şi autorităţile...
Adrian Echeret, covicepreședinte al alianței USR PLUS Sibiu, a declarat că DSP nu mai are nevoie de conducere militară. Cei de la USR PLUS au fost...
Claudiu Târziu, liderul senatorilor AUR, a declarat că Diana Șoșoacă, parlamentar ales din partea AUR, dar exclusă apoi din partid, va fi revocată din toate funcțiile...
Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc marţi în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se, printre altele, cererea de revocare din funcţie a Avocatului...
Inspectoratul Școlar Județean Alba a centralizat datele transmise de unitățile de învățământ în ceea ce privește cazurile COVID. Potrivit situației valabile în 15 februarie, după prima...
Vicepremierul Dan Barna a anunțat că miercuri va fi pe ordinea de zi proiectul de lege pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Decizia ar urma să...
Sporurile bugetarilor nu vor fi eliminate prin Ordonanță de Urgență, înaintea adoptării bugetului, au decis liderii coaliției de guvernare. Chiar dacă premierul Florin Cîțu ar fi...
În următoarele două săptămâni, vremea se încălzește în majoritatea regiunilor din țară. Temperaturile vor ajunge la cele normale pentru această perioadă. Administrația Națională de Meteorologie a...
Părinții unor elevi de clasa a VIII-a de la școli gimnaziale din Alba Iulia continuă demersul inițiat în urmă cu câteva săptămâni și au transmis un...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că au fost desemnați câștigătorii pentru concesionarea spațiilor de servicii de pe autostrada A1 Sibiu-Nădlac, A1 București-Pitești și A2 Cernavodă-Constanța....
Orange România solicită Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Alba emiterea unui acord de mediu pentru amplasarea unei stații fixe de telefonie mobilă în zona Curmătura Șureanu....
Doi dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Cluj, Horia Ciorcilă şi Dorel Goia, se află în spatele unui proiect imobiliar uriaș în spatele gării...
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează, în perioada iulie-august, admitere la specializările de licență și masterat. Înscrierile se fac în iulie. Admiterea se organizează...
Clujenii au inițiat o petiție online împotriva hotelului supranumit ”coșciug”, care va fi amenajat în centrul orașului, pe strada Avram Iancu, la numerele 21-23. Viitoarea construcție,...