Eveniment
Plante exotice aclimatizate, prezentate vizitatorilor de Grădina Botanică a UMFST Târgu Mureş, la 75 de ani de la înfiinţare
Grădina Botanică a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș prezintă vizitatorilor sute de specii de plante exotice aclimatizate, cu interes farmaceutic, în cadrul unor tururi ghidate. Universitatea sărbătoreşte în această perioadă 75 de ani de la înfiinţare,
„Astăzi, vorbim de trei sere moderne, cu o suprafaţă de aproximativ 300 de metri pătraţi în total. Prima seră are rol de cercetare, este spaţiul în care studenţii sau cadrele didactice desfăşoară anumite proiecte de cercetare pe plante care trebuie crescute şi dezvoltate în condiţii de seră.
A doua seră este cu rol de producţie, este locul în care multiplicăm specii de plante ornamentale care, ulterior, sunt scoase în teren pentru a înfrumuseţa parcul universităţii noastre, iar a treia seră va reprezenta punctul de atracţie pentru vizitatorii noştri, pentru că aici vor fi adăpostite specii de plante exotice. (…)
De curând se întrevede un al treilea subsector, şi anume sectorul speciilor de plante rare şi ocrotite, pentru că unul dintre cele mai importante roluri ale unei grădini botanice este acela de a conserva specii de plante care sunt periclitate. Sectorul plantelor medicinale are o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri pătraţi, unde vegetează în jur de 200 de specii de plante, cele mai multe dintre ele de interes medicinal”, a declarat, într-o conferinţă de presă, directorul Grădinii Botanice, profesor Corneliu Tanase.
Potrivit lui Corneliu Tanase, Grădina Botanică, cu o suprafaţă de 1,5 hectare, este împărţită în trei sectoare importante, care au fost înfiinţate în două etape: în prima etapă (1908) a fost amenajat Parcul dendrologic şi sera, iar în cea de a doua etapă (1948), a fost înfiinţată Grădina Botanică şi Grădina de Plante medicinale.
Începând din decembrie 2022, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a inaugurat noul Centru de Cercetări pentru Plante Medicinale şi Aromatice din cadrul Facultăţii de Farmacie, care cuprinde laboratoarelor cu echipamente şi aparate specifice cercetării plantelor medicinale şi aromatice.
„Bineînţeles că o grădină botanică este o mare valoare atunci când se găseşte în special într-un mediu universitar. Are ca şi rol conservarea unor plante, dar nu doar conservarea acestor plante, ci şi transmiterea unor informaţii către publicul larg. (…) De asemenea, este locul în care dezvoltăm noi produse vegetale inovative, fitopreparate, iar în decembrie 2022 a fost inaugurat Centrul de Cercetări pentru Plante Medicinale şi Aromatice. Este locul în care studenţi, cadre didactice, cercetători pasionaţi de plante pot să studieze plantele nu doar din punct de vedere al alcătuirii lor, ci şi din punct de vedere al compoziţiei chimice şi mai departe să transpună aceşti compuşi biologic activ din plante în diferite fitopreparate. Ne dorim să răspundem cerinţelor pieţii, ne dorim să fim relevanţi pentru ziua de astăzi”, a arătat Tanasă.
Serele şi Grădina Botanică deservesc Facultatea de Farmacie şi oferă infrastructura de cercetare necesară studenţilor, cadrelor didactice sau cercetătorilor pasionaţi de lumea plantelor, dar este şi un centru de microproducţie pentru produse vegetale inovative cu utilizare la nivel larg.
Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Grădina Botanică universitară împlinesc în această săptămână 75 de ani de la înfiinţare.
Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Rectorul Universității din Alba Iulia, în cărți pentru funcția de ministru al Educației. Ce spune Breaz și conducerea PNL Alba
Rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, ar ”fi în cărți” pentru funcția de ministru al Educației. Momentan ministerul este condus prin interimat de premierul Ilie Bolojan, care are misiunea de a găsi un candidat pentru funcția de ministru, după demisia lui Daniel David.
Apariția numelui lui Daniel Breaz pentru un posibil fotoliu de ministru al Educației nu este o noutate, sau o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
FOTO. Elev clujean, locul întâi la un concurs de para badminton în Egipt. Alin Băican: ”Îmbin armonios sportul cu școala”
Alin Cristian Băican, elev în clasa a X-a A la Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Cluj-Napoca, a câștigat locul 1 și medalia de aur în proba de dublu masculin SH6,…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Elev clujean, locul întâi la un concurs de para badminton în Egipt. Merită toate felicitările
Alin Cristian Băican, elev în clasa a X-a A la Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Cluj-Napoca, a câștigat locul 1 și medalia de aur în proba de dublu masculin SH6,…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
VIDEO: Competiție cu roboți LEGO la Alba Iulia. Aproape 300 de elevi participă la un campionat regional de robotică
Aproape 300 de elevi din Alba, dar și din alte județe din țară s-au adunat sâmbătă, 31 ianuarie 2026 la Alba Iulia la competiția Regionala FIRST LEGO League Challenge.
Este vorba despre o competiție de robotică care se adresează elevilor de toate vârstele, de la clasele primare și până la elevi de liceu.
La Alba Iulia participă 21 de echipe de elevi, zece dintre ele fiind din județul Alba, a transmis Petru Fica,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
